Klaus Iohannis și-a depus recent declarația de avere și, potrivit documentului oficial, familia președintelui României deține un nou apartament în Sibiu. Atât veniturile salariale ale șefului statului, cât și ale soției sale, Carmen Iohannis, au crescut. În rândurile de mai jos, aflați cât de mult s-au rotunjit sumele din conturile celor doi.
Descoperă și: Nu o recunoști! Cum arăta Carmen Iohannis în tinereţe! În copilărie, Prima Doamnă a luat lecții de balet și de pian
Declarația de avere a președintelui României, Klaus Iohannis, a fost publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale și, în timp ce veniturile salariale au crescut, încasările făcute de el și soția sa din chirii au scăzut. Conform sursei citată anterior, anul trecut, veniturile salariale ale șefului statului au fost de 179.735 de lei, faţă de 165.100 de lei în 2018. În 2017, el a încasat 169.646 de lei, iar în 2016 – 196.155 de lei.
Află și: De ce nu au copii Carmen și Klaus Iohannis. Explicația președintelui
Din drepturi de proprietate intelectuală, Klaus Iohannis a obţinut anul trecut de la Curtea Veche Publishing SRL 1.275 de lei. Preşedintele României mai deţine un cont în valoare de 208.000 de lei, înregistrându-se o scădere faţă de 2018, când avea suma de 210.000 de lei. În 2017, șeful statului avea în acest cont deschis la BCR suma de 170.000 de lei, în 2016 – 221.000 de lei, iar în 2015 – 295.000 de lei.
Citește și: Cum a cunoscut-o Klaus Iohannis pe soția sa și la ce vârstă s-au căsătorit
Prima Doamnă a României a încasat mai mulţi bani din salarii în 2019. Potrivit documentului, Carmen Iohannis a câștigat, în total, 43.450 de lei ca profesor la Colegiul “Gheorghe Lazăr” din Sibiu, faţă de 33.276 de lei în 2018, 25.075 de lei în 2017, 28.122 de lei, cât a obţinut în 2016.
Nu rata: Ce salariu încasează lunar Carmen Iohannis: “Are un câștig asemenea tuturor celor care predau”
Şeful statului român deţine împreună cu soţia sa trei apartamente şi trei case de locuit în Sibiu. Conform declaraţiei de avere a lui Klaus Iohannis, soția lui a moştenit anul acesta un apartament de 67 de metri pătraţi în Sibiu. Declaraţia de avere a șefului statului a fost completată pe 11 iunie 2020.